Colindand prin piata dupa diverse cumparaturi, am intrat intr-o macelarie -urasc mirosul de acolo, asa ca nu se intampla sa intru prea des!
... mi-au luat ochii. Erau proaspete, rozalii si maricele, perfecte pentru gatit!
Le-am ales pe cele mai frumoase, sau cel putin asa credeam eu, si l-am rugat pe nenea macelar sa le taie particica aia mica, adica asta :
Nu dintr-un motiv anume neaparat, ci doar pentru ca nu-mi placea cum arata.
... si am ajuns acasa, cu o plasa plina: aripioarele, rosii proaspete, cartofi noi (era sezonul lor), patrunjel verde-verde si frumos etc.
Dupa ce mi-am adunat curajul si am fumat o jumatate de tigara, m-am pus pe treaba. (NORMAL ca aveam emotii, doar era prima oara cand gateam ceva serios!)
Am spalat si curatat cartofii cu un cutit (niciodata nu ma descurc cu ustensila aia speciala de curatat legume, imi da o stare de disconfort :p), apoi i-am taiat rondele si i-am lasat sa astepte la scurs.
Aripioarele le-am spalat bine de tot si le-am crestat cu taieturi fine, doar de ochii soacrei.
Apoi o tava dreptunghiulara de dimensiune medie am stropit-o cu ulei si am asezat un pat asa de dragalas de cartofi incat i-am admirat toata splendoarea ca unui tablou proaspat pictat. Le-am presarat sare si piper, rosii taiate rondele si ceapa tocata julien.
Peste ei, am asezat aripioarele pe care in prealabil le-am sters de apa cu un prosop de bucatarie. Am condimentat cu ce mi-a traznit cerebelu' : cimbru, rozmarin (I just love rosemary!), iarasi putina sare, iar in crestaturile taiate le-am infipt cu dusmanie cate o bucatica de usturoi. Peste ele am mai pus cate o rondelutza de rosie, asa, ca pentru aspect, iar apoi mi-a venit ideea: CE AR FI DACA... as pune si cate o foaie de dafin? Si asa am facut.
Cand am terminat de construit minunatia asta ca un puzzle, am indoit putin suc de rosii cu o cana de apa si l-am turnat peste.
Produsul final inainte de cuptor arata cam asa :
-pardon pentru calitatea pozei, ce e de apreciat e ca nu aveam nimic la indemana decat laptoul, asa ca l-am aplecat peste aragaz cu delicatete feminina :))
Intre timp, m-a sunat mama si surprinsa de ce face fiica-sa mai nou, mi-a dat si un sfat - ASTA INSEAMNA CA AM TRISAT?! - sa pun folie de aluminiu pe deasupra tavii ca sa accelereze procesul de coacere (ce-i drept, eram in criza de timp, pentru ca Andrei urma sa vina acasa intr-o jumatate de ora), asa ca i-am urmat instructiunile ca o fiica ascultatoare ce sunt.
Apoi a urmat cursa de hide and seek pentru ca nu gaseam rola de folie si intr-un final cand EU am fost castigatoarea si ea se ascundea intr-un sertar, am asezat-o peste tava si am dat cateva gaurele cu ajutorul unei scobitori.
Cuptorul era deja incins, asa ca am impins tava si am lasat natura sa-si urmeze cursul.
Dupa ceva vreme, am scos folia pentru ca vroaim sa se rumeneasca tot compozitul asta, asa ca am tras tava din cuptor si am indepartat-o cu ajutorul unei furculite.
In scurt timp, toata casa mirosea atat de frumooooos... Nu-mi amintesc exact cat timp a durat pana cand au fost gata, cert e ca Andrei deja ajunsese acasa -let's say... intre 40 si 45 de minute.
Produsul final arata asa :
si asa...
Cartofii au fost excelenti, moi si fragezi, perfect patrunsi si galbeni ca o raza de soare.
Andrei mi-a laudat aripioarele a caror carne se desprindea de pe os. Eu n-am mancat, dar l-am crezut pe cuvant :))
Din aceasta prima experienta culinara nu am avut nimic de invatat, ci doar am descoperit o noua pasiune care avea ulterior sa ma adanceasca si mai tare in minunile culinare...
M-am simtit mandra de mine, asa cum ma simt de fiecare data cand cineva serveste din mancarea gatita de mine si ii place.
P.S. : nu sunt cele mai frumoase poze din lume, dar arata ceea ce aveau de aratat!
DE RETINUT:
1. Ulterior, Adriana mi-a spus ca e posibil ca foile de dafin sa dea un gust amar carnii de pui, la aripioare nu l-am remarcat, dar am sa fiu mai atenta pe viitor.
2. Niciodata nu poti avea prea mult rozmarin in mancare! :p
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu